ITAC
Itac in romana Itac a france Itac um deutsch Itac a espana Itac in magyar Itac alle italia Itac in english

IT Acquisition Center
RO 300637 Timisoara
Str. Cugir Nr. 18

Tel: +40 728 864 488
        +40 722 943 313
Fax: +40 256 292 644

Email us
Xing
Aries

Arhiva

Arhiva pentru May, 2009

Noile studii:reducerea masiva a costurilor

Friday, May 29th, 2009

Bucuresti, 28 mai, 2009 - Informatica Corporation (NASDAQ: INFA), cel mai mare furnizor independent de software pentru integrare de date şi servicii, a anuntat astazi disponibilitatea unui nou studiu realizat de Forrester Consulting, cu privire la impactul financiar al standardizarii pe o platformă comună de integrare a datelor şi folosirea unui Centru de competenta (ICC). Potrivit studiului, o organizaţie compozita, bazată în profunzime pe interviuri cu clientii, desfăşurate de către Forrester, a realizat, in mod conservator, beneficii de 5.5 milioane dolari în IT şi beneficii de business, pe o perioadă de cinci ani, cu o perioada de 18 luni pana la breakeven si 88% ROI.
Reducerea masiva a costurilor
Studiul, intitulat “The Total Economic Impact™ of the Informatica Platform and Integration Competency Centers”, se bazează pe metodologia Forrester Consulting, Inc’s de Impact economic Total (TEI), care masoara costurile şi reducerea acestora, în acelasi timp cu ponderarea avantajelor obtinute prin tehnologie, ce duc la o crestere a eficientei business-ului general.
Pe baza informaţiilor culese în interviuri cu clienti existenti ai Informatica, Forrester Consulting a constatat că organizaţiile pot realiza beneficii sub forma de eficienţă operaţională îmbunătăţită, o mai mare flexibilitate şi scalabilitate în cadrul proiectelor de integrare a datelor, precum şi disponibilitatea datelor, acestea avand o calitate mai mare şi o vizibilitate mai buna. În plus, formarea şi exploatarea unui Centru de Integrare creaza competente suplimentare, reduce costurile şi riscurile legate de proiectarea, implementarea şi sprijinirea proiectelor de integrare a datelor în cadrul întreprinderii.

Asigurarea eficientei operationale

Potrivit studiului, organizatiile pot experimenta beneficii substanţiale concrete, inclusiv eficienta operationala, de la desfăşurarea unei platforme comune de integrare a datelor, reprezentata de platforma Informatica, în special în paralel cu o abordare ICC, la integrarea datelor in cadrul intregii companii. Beneficiile proiectate, calculate pentru organizatia studiata, pot include:
• Îmbunătăţirea productivităţii de dezvoltare – cresterea estimata de productivitate a variat de la 20% în anul 1, la o îmbunătăţire de 50% în anul 5, ca urmare a unei singure solutii in companie. Avantajele includ o partajare a serviciilor in mediul de lucru şi guvernarea centralizata a datelor in platforma de integrare, hand coding redus şi abilitatea de a optimiza resursele de dezvoltare pe mai multe proiecte.
• Costuri mai mici de livrare prin refolosire – Studiul proiecteaza o reducere cu 40% in costuri pana la finele anului 5, datorata refolosirii datelor transformate si a maparii intre proiecte. Organizatiile intervievate cu surse offshore au beneficiat in mod particular de abilitatea de a folosi datele existente, pentru a reduce costurile si a livra proiectele mai rapid.
• Îmbunătăţirea disponibilitatii datelor din aplicatii si proiecte – guvernarea centralizată printr-o platformă standardizata a oferit echipelor de proiect un acces mai rapid la datele distribuite. Au rezultat costuri mai mici care pot varia de la o valoare estimată de 20% in economii în Anul 1, în creştere cu 35% la sută în anul 5.
• Reducerea costurilor de administrare – organizaţiile intervievate au beneficiat de economii de scară, create din capacitatea de a consolida resursele administrative. Pe masura ce o organizaţie centralizeaza aceste funcţii administrative, costul anual se poate reduce cu 10% în primul an, în creştere la 30% pana in anul 5.
• Reducerea erorilor de date şi inexactităţi – organizaţiile pot îmbunătăţi calitatea dezvoltarilor pentru integrarea datelor, transformarilor, pot reduce costurile generale de dezvoltare şi cele de suport prin imbunatatirea management-ului metadatelor, a liniaritatii acestora si prin capabilitatile de analiza a impactului ale platformei Informatica. Costul reconcilierii datelor poate fi redus cu 5% în anul 1, crescand la 35% pana in anul 5.
• Vizibilitate mai bună a datelor şi precizie in raportare – organizaţiile intervievate au identificat capacitatea utilizatorilor finali de a obţine o mai mare vizibilitate a datelor intr-un timp mai scurt printr-o abordare centralizata a integrarii datelor, suport de risk management si respectarea procesului de luare a deciziilor. Din interviurile cu clientii, standardizarea platformei creşte vizibilitatea peste proiecte, permitand un audit mai rapid şi costuri estimate imbunatatie cu 20% în anul 1, în creştere la 24% pana în anul 5.
• Time-to-market mai rapid pentru noile aplicatii si capabilitati – obtinerea unui time-to-market mai bun si reducerea costurile asociate sunt date de abilitatea de a utiliza o platforma mai standardizata. Comparativ cu operarea intr-un mediu ne-standardizat, aceasta poate genera reducerea costurilor anuale cu 20%.

Sursa: www.idg.ro

IBM: Bancile si telecomul reincep investitiile in IT

Wednesday, May 27th, 2009

Trimestrul al doilea va aduce o revigorare a investitiilor in tehnologie, mai ales in zona bancilor si a companiilor de telecomunicatii, datorita primei transe a imprumutului accesat de Romania de la institutiile financiare internationale si a unei scaderi masive, care a afectat telecomul local in primul trimestru, este de parere Mihai Tudor, directorul general al filialei din Romania a celui mai mare furnizor de servicii IT la nivel global.

Investitiile in IT

Potrivit acestuia, in primele trei luni ale anului 2009, criza a lovit mai ales companiile mici si medii care, din lipsa de fonduri, au stopat complet investitiile, deci si pe cele in tehnologie. “In sectorul bancar, criza este, dupa parerea mea, usor artificiala, astfel ca, daca luam in calcul asta si faptul ca primii bani de la FMI vor determina Banca Nationala a Romaniei sa elibereze din depozitele minime obligatorii pe care bancile comerciale trebuie sa le constituie, in mod clar, institutiile financiare vor dispune de lichiditati sporite atat pentru a acorda credite, cat si pentru a reinvesti in dezvoltare”, a declarat pentru Business Standard Mihai Tudor.

Acesta a mai spus ca in sectorul telecomunicatiilor s-a ajuns la un maxim de cadere, din punct de vedere al cheltuielilor, acest declin neputand fi urmat decat de un avans in trimestrul actual.

“Primul trimestru a fost unul dificil, in primul rand, pentru IMM-uri, care n-au beneficiat de niciun fel de facilitati fiscale, apoi sectorul guvernamental n-a cheltuit nimic. Nu vedem o rezolvare a situatiei, atat timp cat Guvernul nu va acorda facilitati fiscale menite sa permita investitiile in dezvoltarea businessului si, implicit, in tehnologie”, a mai spus Mihai Tudor. Seful IBM Romania a precizat ca urmatoarele luni sunt cruciale pentru autoritati si pentru modul in care vor reusi sa stabilizeze economia. “Este necesar sa se lanseze proiecte de infrastructura in toate domeniile economice, este necesara o injectie de lichiditate pe piata, care sa duca la o scadere a dobanzilor la depozite si, ulterior, la stimularea creditarii. Este, de asemenea, foarte important ca firmele mici si medii sa beneficieze de facilitati fiscale”, a punctat acesta. Cat priveste evolutia businessului de servicii, directorul general IBM Romania a precizat ca acesta a avut o importanta majora pentru companie in primul trimestru.

“Exista, totusi, o anumita lipsa de cultura pe unele tipuri de servicii de externalizare, care sunt foarte cerute, in acest moment, in Europa vestica. In Romania, exista temeri in a se apela, in regim de outsourcing, la servicii. In mod cert, fara o revenire a zonei de hardware, va fi greu ca partea de servicii sa inregistreze un avans”, a precizat Mihai Tudor. IBM a deschis saptamana trecuta, la Brasov, o noua filiala a centrului de servicii din Bucuresti, care se va specializa in furnizarea de servicii IT pentru dezvoltarea de aplicatii de business, servicii de mentenanta, testare si management al solutiilor pentru clientii IBM din intreaga lume, avand o capacitate de 80 de angajati. Centrul are deja doi clienti, producatorul auto BMW si o companie din domeniul financiar-bancar.Potrivit unor informatii furnizate anterior de IBM, dintre cei aproape 2.500 de angajati pe care compania estimeaza ca ii va avea la sfarsitul anului, aproximativ 1.400 vor lucra in centrele de servicii.

Sursa: www.standard.ro

Ce greseli au facut managerii din IT

Monday, May 25th, 2009

La opt luni de la declansarea crizei, managerii din IT trag linie si isi recunosc greselile de strategie: fundamentarea activitatii pe linii de creditare, termene de plata lungi, fara o contrabalansare cu eficienta de business, si accentul pus pe obtinerea unui profit imediat, incapacitatea de a proiecta businessul sau strategia pe termene lungi, oprirea investitiilor sau investitii facute in baza unor calcule efectuate pe o perioada prea mare de timp, insa chiar si optimismul, in masura in care multi jucatori nu s-au asteptat la o durata si o intensitate atat de mari ale crizei economice. Acestea sunt, potrivit jucatorilor, unele dintre cele mai frecvente capcane in care au cazut companiile din piata de IT, din octombie anul trecut si pana acum, in lipsa unei analize concrete a noului climat economic, dublata de apelarea la serviciile unei companii de consultanta.
Greseli ale managerilor IT
“O greseala frecventa in Romania este ca, de cele mai multe ori, se urmaresc interese de moment, se satisfac nevoi ajunse in faze critice si, in ansamblu, se priveste intr-un fel oportunist modul de a cladi un business. Mai mult, chiar si firmele care au strategii bine definite pe termen lung (si ma refer la multinationale) de multe ori sunt obligate, in mediul de afaceri din Romania, sa schimbe destul de drastic directia, chiar si la fiecare doi ani”, a declarat pentru Business Standard Dragos Stanescu, executive director sales division la IIRUC Service. Potrivit acestuia, secretul mentinerii pe piata este o imagine clara a ceea ce compania isi doreste in cinci-zece ani, cu o fundamentare exacta a modului in care se doreste realizarea acelui deziderat si, desigur, cu flexibilitatea de a adapta pe o baza continua, fara insa se exagera intr-o schimbare totala a strategiei.

Unii dintre factorii care au influentat radical comportamentul companiilor au fost reprezentati de evolutia cursului valutar si dificultatile mai mari in obtinerea de finantari, in masura in care bancile nu au mai acordat credite la fel de usor.

“Singura nemultumire pe care o avem este ca nu am profitat de cresterea de curs din decembrie catre ianuarie. Faptul ca nu lucram cu stocuri foarte mari ne permite sa urmarim destul de repede evolutia pietei, putand sa ne adaptam fara pierderi la o cerere mai mica sau sa ne modificam portofoliul de produse. In general, strategia noastra a fost pe termen destul de scurt, piata de online avand o evolutie care nu iti permite sa iti faci planuri in avans, pe mai multe luni. De exemplu, calculele eMag au fost facute pe termene mult prea mari, de aici si problemele aparute”, a precizat Tiberiu Pop, directorul executiv al companiei Corsar Grup, care administreaza magazinul online Cel.ro. Daca ar putea, acum, sa dea timpul inapoi, avand o imagine a modului in care au evoluat lucrurile, reprezentantii PC Garage spun ca, probabil, ar fi aplicat o pozitie mai agresiva pe piata la capitolul preturi. La randul lor, reprezentantii Romsoft, companie care detine lantul de retail Depozitul de Calculatoare, spun ca nu ar mai fi deschis in perioada februarie-septembrie 2008 atat de multe magazine.

In opinia lui Bogdan Iftemie, sales manager Acer, in zona de online, multe companii au mers 100% pe credit furnizor, iar in momentul in care furnizorul a taiat linia de credit, acestea au intrat in colaps si s-au blocat. “Pentru mine este incredibil ca, in 2009, mai avem in piata practici de business specifice anilor ‘97-’98 si ca exista inca o mare lipsa de responsabilitate in gestionarea banilor. In IT, foarte multi dintre jucatorii semnificativi sunt inca in faza antreprenoriala si nu au educatie de business. In ceea ce ne priveste, o greseala poate fi faptul ca, din momentul cand am intrat direct in Romania, in 2005, am folosit efort si resurse pe segementul care crestea cel mai repede - retailul; acum suntem slabi pe corporate, pentru ca am neglijat acest segment. Am fi putut incerca o dezvoltare in paralel. Nu am facut-o, insa vom recupera acum. Nu am investit suficient pentru a ne creste parteneri puternici si loiali; acum o sa facem si acest lucru”, precizeaza Iftemie. Si in zona de aplicatii software pentru afaceri companiile ar fi reactionat diferit daca ar fi stiut cum evolueaza lucrurile. Astfel, multe masuri au fost intarziate si nu au fost luate atat de radical cum ar fi trebuit. De exemplu, s-au continuat investitii majore in produse pentru care cererea a scazut mult. Pe termen lung insa, aceste investitii se vor dovedi folositoare, dar amortizarea lor se va face intr-o perioada mult mai mare, spun jucatorii. “Daca am fi stiut ca impactul negativ va fi atat de puternic asupra solutiilor de baza (ERP, CRM), am fi pus mai repede si cu mai mult efort accentul pe solutiile pentru care inca exista o cerere reala in piata, cum sunt solutiile de optimizare logistica si de business intelligence”, spune Irina Nica, marketing executive la Wizrom Software.

Comentand insa despre greselile de “strategie” ale Guvernului, jucatorii din piata locala de IT mentioneaza intarzierea adoptarii bugetului de stat, a demararii proiectelor de investitii in infrastructura IT si in aprobarea proiectelor finantate prin fonduri europene, dar si introducerea impozitului forfetar.
Sursa: www.standard.ro